Uniunea Europeană și China au semnat miercuri un acord în domeniul investițiilor, care ar urma să îmbunătățească accesul pe piața chineză al investitorilor europeni, oferindu-le acestora condiții corecte. Acordul a fost finalizat după 7 ani de negocieri, notează Bloomberg.
Orice acord de investiții între China și Uniunea Europeană trebuie să implice reciprocitate, companiile europene urmând să se bucure de aceleași libertăți pentru a investi în statul asiatic de care se bucură cele chinezești în Europa, a afirmat vineri cancelarul german Angela Merkel, transmite Reuters.
UE va dispune în curând de o serie de norme noi menite să monitorizeze mai îndeaproape investițiile directe provenite din țări terțe, din motive de securitate sau de ordine publică, Consiliul adoptând astăzi, sub președinția României, un regulament de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în UE.
China a anunțat luni că va participa la Planul de investiții pentru Europa inițiat la finele anului trecut de Comisia Europeană, prin care autoritățile de la Bruxelles își propun să atragă investiții de cel puțin 315 miliarde de euro până în 2017 pentru sprijinirea relansării economice în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al CE.